După 1945, Statele Unite au ales să păstreze o armată mare, să staționeze o bună parte din ea în străinătate și să se oblige prin tratate să apere alte țări. Această alegere modelează și azi lumea, de la cei 32 de membri ai NATO până la navele de război care patrulează rutele maritime aglomerate și semnalul GPS din telefonul tău.4 Ea a costat însă bilioane de dolari, a atras America în războaie lungi și a stârnit dispute persistente despre cine ar trebui să plătească.21 Acest capitol arată cum funcționează sistemul astăzi, cât costă, unde sunt staționate forțele americane și ce spun criticii și susținătorii săi.
O ordine construită pe alianțe
Sistemul de securitate construit de Statele Unite după al Doilea Război Mondial se sprijină pe o idee simplă: e mai bine să descurajezi un război decât să-l porți. În loc să aștepte să apară probleme, SUA au legat alte țări de ele prin tratate și au ținut forțe aproape de posibilele focare de conflict.
Piatra de temelie este NATO. Douăsprezece țări din Europa și America de Nord au semnat Tratatul Atlanticului de Nord la Washington, pe 4 aprilie 1949.4 Promisiunea sa centrală, Articolul 5, spune că un atac armat împotriva unui membru „va fi considerat un atac împotriva tuturor”. A fost invocat o singură dată, și nu pentru apărarea Europei: după atacurile din 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite. Aliații au trimis atunci avioane de supraveghere radar să patruleze cerul american și nave de război să patruleze Mediterana.5
NATO are acum 32 de membri. Finlanda a aderat în aprilie 2023, iar Suedia în martie 2024, amândouă renunțând la tradiții îndelungate de nealiniere militară după invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, în 2022.4 Primul comandant militar al alianței a fost un american, generalul Dwight D. Eisenhower, numit în decembrie 1950.7
În Asia și Pacific nu există o alianță unică de felul NATO. În schimb, SUA au tratate separate cu cinci aliați din regiune: Japonia, Coreea de Sud, Australia, Filipine și Thailanda. Colaborează strâns și cu parteneri care nu sunt aliați prin tratat, printre care India, Indonezia, Singapore, Vietnam și Taiwan.8
În spatele acestor tratate stă descurajarea nucleară. SUA promit să-și apere aliații cu toate forțele lor, inclusiv cu arme nucleare dacă e nevoie. Acest lucru se numește descurajare extinsă sau „umbrelă nucleară”, iar unul dintre scopuri este ca aliați precum Japonia, Coreea de Sud sau Germania să nu simtă nevoia să-și construiască propriile bombe.
Federația Oamenilor de Știință Americani (FAS) estimează că, la începutul lui 2026, SUA aveau circa 3.700 de focoase în stocul militar, inclusiv aproximativ 100 de bombe nestrategice amplasate în baze din Europa. Rusia avea, după estimări, 4.400. Cele nouă țări posesoare de arme nucleare aveau împreună aproximativ 12.187 de focoase, iar SUA și Rusia dețineau circa 86% din total.16
Controlul armamentelor dintre cele două a încetat între timp. Tratatul New START, care plafona arsenalele strategice desfășurate ale ambelor țări, a expirat pe 5 februarie 2026. Pentru prima dată în peste o jumătate de secol, cele mai mari două arsenale nucleare nu mai au nicio limită obligatorie.17
Cine cheltuiește cel mai mult
Cheltuielile militare mondiale au atins un record de 2.887 de miliarde de dolari în 2025, crescând pentru al 11-lea an la rând. SUA au cheltuit 954 de miliarde de dolari, circa o treime din total și de 2,8 ori mai mult decât China.1
Cele mai mari cheltuieli militare, 2025
Miliarde de dolari SUA, prețuri curente
Cheltuielile SUA au scăzut de fapt cu 7,5% în 2025, mai ales pentru că în acel an nu a fost aprobat niciun nou ajutor militar pentru Ucraina. Creșterea rapidă din alte părți, în special din Europa, a împins totuși totalul mondial în sus.1
Cheltuielile sunt foarte concentrate: primele cinci țări au reprezentat 58% din totalul mondial. Unele bugete mai mici sunt uriașe în raport cu economia. Rusia a cheltuit, după estimări, 7,5% din PIB pentru armată în 2025, iar Ucraina, care se apără de invazia Rusiei, circa 40%.1
Cifrele pentru China, Rusia, Ucraina și Arabia Saudită sunt estimări SIPRI, deoarece guvernele acestor țări publică date incomplete. Comparațiile în dolari ignoră și diferențele de salarii și prețuri dintre țări, așa că aceeași sumă poate cumpăra mai mult în unele locuri decât în altele.
Ce cumpără banii
Raportat la mărimea economiei, SUA cheltuiesc acum mult mai puțin pentru apărare decât în Războiul Rece. Cheltuielile militare au fost de 3,1% din PIB în 2025, față de peste 13% în 1953, în timpul Războiului din Coreea, și circa 9% în 1968, în plin Război din Vietnam.2
Banii plătesc militarii, instruirea, operațiunile, cercetarea și armamentul. În 2025, de exemplu, SUA au alocat 9,9 miliarde de dolari submarinului din clasa Columbia, care va purta rachete nucleare, și 13,9 miliarde de dolari submarinului de atac din clasa Virginia.1
Timp de decenii, președinți americani din ambele partide s-au plâns că aliații europeni cheltuiesc prea puțin. În 2014, membrii NATO au convenit să țintească 2% din PIB; doar trei au atins pragul în acel an, dar NATO se aștepta ca toți să-l atingă în 2025.6 SIPRI, care calculează cheltuielile altfel, a constatat că 23 dintre cei 32 de membri au atins 2% în 2025.1
Împreună, cei 32 de membri ai NATO au cheltuit 1.581 de miliarde de dolari în 2025, adică 55% din toate cheltuielile militare de pe planetă; cei 29 de membri europeni au contribuit cu 559 de miliarde de dolari din această sumă.1 SIPRI avertizează că cifrele proprii ale NATO devin tot mai greu de verificat și că definițiile mai laxe încurajează „contabilitatea creativă”: Italia ar fi încercat să considere costul unui pod spre Sicilia drept cheltuială legată de apărare.1
În iunie 2025, aliații au mers mai departe și au convenit să cheltuiască 5% din PIB până în 2035, din care cel puțin 3,5% pentru apărarea propriu-zisă. Cheltuielile militare europene au crescut cu 14% în 2025, la 864 de miliarde de dolari. Germania a depășit 2% din PIB pentru prima dată din 1990, iar Polonia a cheltuit 4,5%, cel mai mult din NATO.1
Și aliații și partenerii SUA din Asia cheltuiesc mai mult. Japonia și-a mărit bugetul militar cu 9,7% în 2025, la 62,2 miliarde de dolari, cea mai mare pondere din PIB din 1958 încoace, din cauza îngrijorărilor legate de China și Coreea de Nord. Taiwanul și-a sporit cheltuielile cu 14% și s-a angajat să se îndrepte spre 5% din PIB până în 2030.1
În consiliile guvernării, trebuie să ne ferim de dobândirea unei influențe nejustificate, căutate sau nu, de către complexul militaro-industrial.
Forțele americane în lume
La sfârșitul lui 2025, circa 169.600 de militari americani activi erau staționați în străinătate, cei mai mulți în Japonia (54.288), Germania (36.436), Coreea de Sud (23.495), Italia (12.662) și Regatul Unit (10.156). Cu rezerviștii și angajații civili ai Departamentului Apărării, totalul era de 221.599.10 Numărul bazelor pe care le folosesc depinde de ce anume numeri. Serviciul de Cercetare al Congresului (CRS) a identificat în 2024 cel puțin 128 de baze de peste hotare în cel puțin 51 de țări,9 în timp ce cercetători care folosesc o definiție mai largă a unui „amplasament de bază” au numărat circa 750 în 80 de țări și colonii în 2021.11 Explorează harta pentru a vedea principalele locații și rolul fiecăreia.
Rutele maritime deschise
Cele mai multe mărfuri comercializate între țări călătoresc pe mare, așa că câteva treceri înguste contează enorm. Strâmtoarea Ormuz, dintre Iran și Oman, a transportat în 2024 circa 20 de milioane de barili de petrol pe zi, aproximativ o cincime din consumul mondial de produse petroliere.13 Doar circa 7% din importurile de țiței ale SUA au trecut pe aici; cea mai mare parte a acestui petrol merge în Asia, așa că deschiderea strâmtorii contează și mai mult pentru alte economii decât pentru cea americană.13
Marina SUA este cea mai mare forță care patrulează aceste rute și, prin lege, trebuie să mențină cel puțin 11 portavioane operaționale.12 Prin Programul pentru Libertatea Navigației, lansat în 1979, SUA contestă revendicările maritime pe care le consideră excesive potrivit dreptului internațional. Face acest lucru pe cale diplomatică și trimițând nave de război prin apele disputate, iar revendicările contestate aparțin atât aliaților și partenerilor, cât și rivalilor.14
Apărarea rutelor maritime poate însemna și lupta pentru ele. De la începutul lui 2026, SUA se află într-un război intermitent cu Iranul. Luptele din jurul Strâmtorii Ormuz au perturbat transportul maritim și au crescut prețurile mondiale ale petrolului, iar un armistițiu convenit în iunie s-a destrămat curând după aceea.15
Aceleași nave și aeronave sunt folosite pentru ajutor în caz de dezastre. După cutremurul și tsunami-ul din Japonia din martie 2011, Operațiunea Tomodachi a mobilizat peste 24.000 de militari americani, 189 de aeronave și 24 de nave. Doar Flota a 7-a a Marinei a efectuat 160 de misiuni și a livrat 260 de tone de ajutoare.20 Navele care transportă elicoptere pot ajunge pe coaste unde porturile și aeroporturile au fost distruse.
GPS: un sistem militar folosit de toți
Sistemul de Poziționare Globală (GPS) a început ca proiect militar american, menit să le arate forțelor exact unde se află. Este operat și întreținut în continuare de Forța Spațială a SUA. Sateliții săi zboară la circa 20.200 km deasupra Pământului, iar SUA se angajează să mențină funcționali cel puțin 24 dintre ei în 95% din timp. La jumătatea lui 2023 existau 31 de sateliți operaționali.18
Sistemul funcționează pe baza măsurării timpului. Fiecare satelit are ceasuri foarte precise și transmite continuu ora și poziția sa. Un receptor care captează semnale de la cel puțin patru sateliți își poate calcula poziția din diferențele infime dintre timpii în care a sosit fiecare semnal.18
Ani la rând, armata a degradat intenționat semnalul civil, printr-o funcție numită Selective Availability (disponibilitate selectivă). În mai 2000, președintele Bill Clinton a ordonat dezactivarea ei, pentru ca GPS-ul să fie mai util utilizatorilor civili și comerciali din întreaga lume. Guvernul SUA afirmă că nu intenționează s-o mai folosească vreodată.19
Rezultatul este un sistem militar devenit unealtă de zi cu zi pentru întreaga planetă. Poziționarea și sincronizarea GPS se află acum în telefoane, avioane, nave, utilaje agricole, bănci și rețele electrice, folosite zilnic de miliarde de oameni care nu vor vedea niciodată un soldat.
